Școala de filosofie

JURĂMÂNTUL LUI HIPOCRATE

JURĂMÂNTUL LUI HIPOCRATE

Cultura Greciei Antice Este unul din cele mai cunoscute texte medicale grecești, atribuit lui Hipocrate din Kos, considerat părintele medicinei. Face cunoscute tuturor standardele etice ce trebuie respectate în practica medicală. Textul clasic este cuprins în Corpus Hippocraticum și redat din Omnia opera Hippocratis, Veneția, 1526 - prima ediție a Operelor complete ale lui Hipocrate,ediție bilingvă, greacă și latină, îngrijită de Aldus Manutius: „Jur pe Apollo medicul, pe Asclepios, pe Hygeia și Panacea, pe toți zeii și zeițele, pe care îi iau ca martori, că voi respecta acest jurământ și condițiile lui, pe cât mă ajută priceperea și rațiunea: să respect pe cel care m-a învățat această artă la fel ca pe propriii mei părinți, să împart cu el cele ce-mi aparțin și să am grijă de el la nevoie; să-i consider pe descendenții lui ca frați și să-i învăț această artă, dacă ei o doresc, fără obligații și fără a fi plătit. Să transmit mai departe învățăturile acestei arte fiilor mei, fiilor maestrului meu și numai acelor discipoli care au jurat după obiceiul medicilor, și nimănui altuia. Atât cât mă ajută priceperea și rațiunea, prescripțiunile mele să fie făcute numai spre folosul și buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice traumă sau vătămare. Nu voi prescrie niciodată o substanță cu efecte letale, chiar dacă mi se va cere, și nici nu voi da vreun sfat în această privință. Tot așa nu voi da unei femei niciun leac avortiv. Sacră și curată îmi voi păstra arta și tot așa îmi voi conduce viața. Nu voi opera piatra din bășică, ci voi lăsa această operație celor care practică această meserie. În orice casă voi intra, o voi face numai spre folosul bolnavilor, păzindu-mă de orice faptă rea şi dăunătoare comisă cu buna ştiinţă, mai ales de seducerea femeilor sau bărbaților, fie ei liberi sau sclavi. Orice voi vedea sau voi auzi în timpul unui tratament voi păstra în secret, socotind că, în asemenea împrejurări, păstrarea tainei este o datorie. Dacă voi respecta acest jurământ și nu îl voi călca, viața și arta mea să se bucure de renume și respect din partea tuturor, iar dacă îl voi trăda comițând sperjur, merit să am o soartă potrivnică.” Piatră reconstituită.
PRODUCĂTOR:
Atelierul Arheologic Acropolis
COD PRODUS:
ARH-053
DISPONIBILITATE:
în stoc
PREȚ: 480
Comandă acum
Politica de confidențialitate
2022 - Copyright, New Acropolis Moldova
Made by ROI SYSTEMS
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram