Școala de filosofie

Eroul Cotidian. Reflecțiile unui filosof

Eroul Cotidian. Reflecțiile unui filosof

Din Prolog: „Când Filosofia Clasică exalta eroii, făcându-i recunoscuţi de toţi, nu cred că se sprijinea doar pe fapte eroice războinice sau pe remarcabile acte de îndemânare psihică sau biologică. Cred că întrevăd, şi nu doar la un singur filosof, o invitaţie tăcută şi subtilă de a ne lua la întrecere cu aceşti eroi începând chiar de la simplitatea propriilor noastre vieţi şi - de ce nu? - din postul de luptă pe care Destinul ni l-a dat fiecăruia dintre noi.nnSensul eroic al vieţii nu se epuizează cu o singură luptă, nici prin vreo situaţie dificilă din care am putut să ieşim victorioşi. De aceea vorbim despre un sens al vieţii, şi nu despre o ocazie în viaţă. Sensul vieţii este ca o direcţie generală, este un drum, cu mai multe sau mai puţine abisuri, care duce la o ţintă.nnIar eroismul constă, aşadar, şi în a privi cu atenţie fiecare zi, fiecare acţiune, ca pe o probă în care vor intra în joc toate forţele noastre, de la cele fizice până la cele mai subtile ale inteligenţei şi ale sufletului. Uneori vom cădea şi de tot atâtea ori, şi ori de câte ori va mai fi nevoie, ne vom ridica din nou... şi, nu simţi încă eroul din tine? Acordă-i un loc şi îl vei vedea crescând ca o coloană în interiorul tău. Aceasta este o invitaţie la eroism: să fii diferit, să fii mai bun, să fii senin, cinstit şi drept în numele unei Filosofii naturale...“.
Autor
Delia Steinberg Guzmán
COD PRODUS:
BOOK-012
DISPONIBILITATE:
în stoc
DIMENSIUNI:
13,5cm x 20,5cm
PREȚ
100 lei
Comandă acum
Politica de confidențialitate
2022 - Copyright, New Acropolis Moldova
Made by ROI SYSTEMS
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram