Perioada cunoscută sub numele de Regatul Roman, cu cei șapte regi ai săi, reprezintă timpul în care semințele unei civilizații emergente au fost ferm plantate în solul „italian”. Există un consens academic tot mai mare că cei șapte regi ai Romei au fost figuri istorice reale, inclusiv fondatorul Romei, Romulus. Aceasta nu înseamnă că toate poveștile mitologice și legendare din jurul vieților lor trebuie luate literal. Ele sunt doar indicii și simboluri menite să ofere istoricilor unele indicii despre caracterul esențial al civilizației în cauză.
În ceea ce privește întemeierea Romei, din cele mai vechi înregistrări pe care le avem, putem deduce următoarele puncte: Roma s-a născut într-un context rural-agricol, a fost ghidată de un puternic spirit războinic, a fost formată dintr-un amestec de diferite popoare (latini, sabini și etrusci), iar viziunea și forța sa socio-politică erau înrădăcinate în sacru.
La începutul poveștii Romei, îl găsim pe primul său rege, Romulus, conducând nu singur, ci împreună cu regele sabin Titus Tatius. Această tradiție de conducere comună (în care doi consuli aleși serveau împreună), concepută pentru a permite un mai bun echilibru al puterii, a durat aproape 700 de ani. Romulus și Titus Tatius au înființat curând consiliul regal, baza a ceea ce avea să devină mai târziu senatul roman. Acesta era format din cei mai nobili bărbați, părinții romani (numiți mai târziu senatori și, de asemenea, patricieni – din „patres”). Romulus este, de asemenea, responsabil pentru crearea proprietății private și a „legilor” de bază referitoare la proprietatea funciară. Prima structurare a societății în grupuri sociale sau clase diferite (similar unui sistem de caste) îi este atribuită tot lui. Domnia lui Romulus s-a încheiat cu zeificarea și ascensiunea sa la cer. El devine un erou, fondatorul și protectorul Romei, identificat și cu zeul Quirinus.
Al doilea rege, Numa Pompilius, a fost esențial în construirea „inimii sacre” a Romei. Realizările sale principale au constat în crearea diverselor colegii religioase:
După Numa Pompilius, un nou rege a fost ales în unanimitate, Tullus Hostilius. Iubit mai ales de clasele populare, el a fost un rege războinic și belicos, iar numele său, care înseamnă „ostil”, este o dovadă a acestui lucru. El a purtat numeroase războaie sângeroase împotriva orașelor vecine ale Romei, inclusiv împotriva vechiului oraș Alba Longa (fondat de Ascanius, legendarul fiu al lui Aeneas, strămoșul mitic al Romei).
Al patrulea rege, Ancus Marcius, a încercat să restabilească echilibrul dintre război și pace. Totuși, aceasta a fost o perioadă de războaie continue și intense între orașe. Marcius a fost un mare strateg militar și un rege inteligent. Sub conducerea sa, comerțul și economia au prosperat. El a inițiat construcția de saline pentru producția de sare, o sursă inestimabilă și esențială de bogăție (de aici provine cuvântul „salariu”). Cea mai mare realizare a sa a fost întemeierea primei colonii romane, orașul de coastă Ostia, care a devenit portul Romei și a oferit acces direct la mare.
Cel de-al cincilea rege roman, Tarquinius Priscus, a fost etrusc. Avea o mare abilitate de a forma alianțe politice între popoare străine și ostile. De exemplu, până atunci, etruscii fuseseră cei mai mari dușmani ai Romei, dar datorită lui Tarquinius au putut fi ținuți sub control. În timpul domniei sale, multe elemente culturale și simbolice etrusce au fost încorporate în lumea romană. Alte realizări importante ale acestui rege includ instituirea festivalurilor religioase, precum Jocurile Romane (Ludi Romani), și construcția unuia dintre cele mai vechi sisteme de canalizare din lume (Cloaca Maxima).
Este clar că, până la sfârșitul domniei lui Tarquinius Priscus, Roma se extinsese atât de mult încât erau necesare reforme sociale și politice radicale.
Acesta este momentul în care Servius Tullius a intrat pe scena politică. Deși era fiul unui sclav, provenind dintr-un mediu foarte umil, el a devenit unul dintre cei mai mari reformatori politici ai Romei. Printr-un recensământ major al populației, a fost creat sistemul centuriilor armatei romane. Grație reformelor sale, cetățenii obișnuiți ai Romei au devenit o forță distinctă în politica romană, având acum dreptul de a participa la deciziile guvernamentale.
Domnia ultimului rege, Tarquinius Superbus, s-a caracterizat printr-un fel de dictatură, care a marcat sfârșitul monarhiei și începutul Republicii Romane. Conducerea arogantă a lui Superbus a dus la o revoltă populară care a trimis familia sa în exil. Dar Roma a trebuit să ducă o serie de bătălii sângeroase și să reziste unui asediu pentru a scăpa complet de acest rege, care devenise cel mai mare dușman al său. Aceasta este, pe scurt, fascinanta poveste a primilor pași ai Romei, care au marcat răbdător, dar hotărât, supremația sa culturală asupra lumii antice.
