Autor: Jorge Angel Livraga
În această lume de visuri și de iluzii, să ne întrebăm dacă suntem cu adevărat o lumină care brăzdează orizontul. Suntem Oameni, Filosofi, sămânță a Omului Nou, suntem forța de neoprit care poate înfăptui visul modelat de Cervantes sub înfățișarea lui Don Quijote: să transforme uriașii în mori de vânt și nu morile de vânt în uriași. Să ne amintim episodul în care Don Quijote se luptă cu morile, luându-le drept giganți, iar Sancho îl admonestează: „Ai grijă! Sunt niște mori de vânt...” Iar Don Quijote îi răspunde: „Ba nu, sunt căpcăunii, dușmanii noștri”, apoi atacă și este aruncat la pământ. Atunci Sancho îi zice: „Nu ți-am spus, señor, că sunt mori de vânt?” Iar Don Quijote îi răspunde: „Iar eu nu ți-am spus, Sancho, că numai cei deprinși cu tainele Cavalerismului știu că uriașii se preschimbă în mori de vânt atunci când sunt atacați?...”
Pe toate acestea trebuie să le învățăm, să le simțim, să le păstrăm în inimă și în minte. Să fie prezente în fiecare cuvânt al nostru, în fiecare clipă de întâlnire cu o altă ființă umană și chiar și atunci când suntem singuri. Să ne amintim mereu că avem demnitatea de FIINȚE UMANE, care au în urmă mii de ani de Istorie, iar în față mii de ani de Viitor.
Fiecare om este o verigă dintr-un Mare Lanț și are responsabilitatea istorică de a purta noile semințe spre Lumea Nouă și de a deschide calea spre un Pământ Nou. Să avem forța de a ne reînnoi în fiecare dimineață când ne trezim și, indiferent ce suntem în viața de zi cu zi și ce facem, să încercăm să facem cât mai bine ceea ce ne revine, să procedăm în manieră filosofică. Să păstrăm vie legătura cu lumea visurilor, cu acea lume care ne așteaptă după moarte, pentru a ne primi în splendoarea ei, învăluiți în Pacea Datoriei Împlinite.
