Acest articol nu a fost scris ca un tratat de astronomie și nici de filosofie. Este doar un efort de a arăta modul în care studiul sistemului planetar poate fi legat de viața umană.
Astronomia este una dintre cele mai vechi științe. Omenirea, de când a dobândit conștiința, și-a dat seama că există o lume a schimbărilor, a senzațiilor, a culorilor, a mișcărilor, a mirosurilor, a gusturilor, a sunetelor, iar această lume este inserată în ceva mai mare. Știm, de asemenea, că culturile preistorice au lăsat în urmă artefacte astronomice, cum ar fi monumentele antice egiptene și nubiene. Civilizațiile timpurii, precum babilonienii, grecii, chinezii, indienii, iranienii, mayașii, au efectuat observații metodice ale cerului nopții. Și orice ființă umană din orice parte a lumii observă cerul și fenomenele sale.
Astronomia ne poate oferi o perspectivă asupra vieții... și o perspectivă asupra realității, care nu se găsește în niciun alt studiu. Ea ne face să îmbrățișăm universul vast din care facem parte. Da, pentru că ființele umane, chiar și atunci când nu sunt conștiente, fac parte din acest univers minunat. Iar astronomia ne poate face să îl îmbrățișăm și să iubim această îmbrățișare.
Dacă ne dorim să descoperim toate posibilitățile pe care ni le oferă această cunoaștere, putem începe prin a face un fel de călătorie pe traseul sistemului solar și, chiar dacă suntem siguri că înțelegem cum funcționează, să simțim entuziasm pentru fiecare percepție.
Cei mai mulți dintre astronomi sunt de acord că sistemul solar este un complex în care Soarele este centrul și este înconjurat de șapte planete și două planete pitice și că aceste corpuri cerești au mai multe mișcări. Două dintre ele sunt cele mai importante și se numesc rotație (atunci când se învârt în jurul propriei axe) și revoluție, adică traiectoria lor în jurul Soarelui. Această „plimbare” în jurul Soarelui descrie un fel de orbită care înseamnă un an al acelei planete. Desigur, în funcție de distanța față de Soare, fiecare planetă are nevoie de un timp diferit pentru a îndeplini această orbită. Astfel, cea mai apropiată planetă, Mercur, are nevoie de 58 de zile pământești pentru a-și îndeplini orbita, în timp ce Pluto, una dintre planetele pitice (cealaltă este Uranus), are nevoie de peste 90.000 de zile pământești pentru a-și parcurge drumul în jurul Soarelui.
Acum, cunoscând această scurtă particularitate a sistemului solar, putem conduce Pământul nostru spre o călătorie pe această cale. Călătoria va fi orbita descrisă în jurul soarelui, sau a soarelui nostru... Pentru că nu este cea mai strălucitoare stea din univers. Există alte șapte stele care ar părea mai strălucitoare pe cerul nostru vecin. Soarele este doar una dintre stelele de la marginea galaxiei Calea Lactee, care conține, după unele estimări, aproximativ 400 de miliarde de stele. Nu ne putem imagina care este luminozitatea a 400 de miliarde de stele, multe dintre ele asemănătoare cu soarele nostru. Dar o galaxie este atât de mare... Și asta înseamnă că, pentru a vizita o galaxie întreagă și a petrece doar câteva secunde pe fiecare stea, un vizitator poate cheltui 12.675 de ani. Sau, mai bine spus, dacă luăm ca exemplu o persoană în vârstă de 86 de ani și considerăm că aceasta reprezintă timpul unei generații, vom vedea că acești 12 675 de ani necesită 147 de generații de călători, care nu fac altceva decât să viziteze câte o stea pe secundă, de fiecare dată, în fiecare zi din viața fiecăruia dintre ei. Acest lucru înseamnă că partea noastră de univers este atât de vastă!
Iar Pământul este doar o mică bilă albastră care plutește în negura acestui spațiu... Noi suntem un grăunte de nisip pe malul oceanului cosmic.
Și, chiar dacă suntem obișnuiți să ne simțim pe noi înșine ca fiind apogeul creației, putem admite că, dacă sunt necesari miliarde de sori pentru a produce lumina unei singure galaxii, atunci există posibilitatea existenței unei vieți abundente cu, poate, civilizații care trăiesc în celelalte galaxii ale noastre.
Conștiința acestei micimi și contemplarea infinității universului îl determină pe om să-și pună întrebările fundamentale ale vieții: Cine sunt eu? Cum sunt eu? Ce fac aici? Pentru ce mă aflu aici? Și cea mai importantă: De unde vine această realitate pe care o văd? Ultima întrebare este legată de originea lumii și a omului și este, poate, cea mai polemică întrebare din istoria filozofiei, pentru că ne face să ne gândim la o Ființă Superioară care a creat totul. Aici putem vedea o relație foarte strânsă între astronomie și filosofie. Chiar dacă metoda de căutare a înțelepciunii este diferită, există o necesitate de a găsi răspunsurile la aceste întrebări.
Astronomul poate fi, de asemenea, un filosof. Pentru aceasta, este necesar să fie un căutător al cunoașterii și înțelepciunii și să vadă fenomenele naturale cu ochii sufletului. Așadar, toate observațiile și percepțiile pot contribui la această autocunoaștere.
Călătoria Pământului în jurul soarelui nostru, după cum știm, nu este singurul fenomen din acest spațiu vast. Planetele cunoscute și multe alte corpuri cerești își au și ele călătoria lor și există o coordonare incredibilă în aceste întâmplări. Poate că nu ne-am gândit niciodată la acest lucru: că planetele și corpurile cerești se mișcă ca și cum ar exista un dans în univers. Studiul astronomiei ne poate oferi instrumente pentru această înțelegere.
Pentru a vedea minunile universului cu ochii sufletului este nevoie de o schimbare a perspectivei noastre asupra realității; dezvoltarea constanței, a forței soarelui și a coordonării, a ordinii și, de asemenea, a constanței sistemului planetar, ar trebui să fie scopul întregii omeniri, ca parte integrantă a naturii. Aceasta este ceea ce face filozofia: prin cunoașterea de sine, care se transformă în autocontrol, filozofia ne poate oferi instrumente pentru a dezvolta ordinea, puterea, constanța...
Autor: Maria Ines Gomes
