Articol de Sabine Leitner
În martie 2025, Uniunea Europeană le-a recomandat tuturor celor 450 de milioane de cetățeni ai săi să se pregătească pentru potențiale crize, precum războiul, atacurile cibernetice, o epidemie majoră sau dezastrele naturale.
Bruxelles-ul a emis orientări detaliate privind trusele de supraviețuire, care să includă alimente, apă, articole de prim ajutor și lanterne pentru 72 de ore. În același timp, unele țări, precum Franța și Germania, au distribuit materiale informative și au încurajat familiile să își transforme pivnițele în adăposturi.
Această recomandare semnalează o trecere de la o abordare reactivă la una proactivă și face parte dintr-un efort mai amplu de a construi o populație mai rezilientă și mai bine pregătită, astfel încât majoritatea cetățenilor să poată fi autosuficienți timp de 72 de ore, permițând serviciilor de urgență să se concentreze asupra celor mai vulnerabili în primele etape ale unei crize.
Scriu aceste rânduri în iunie 2025, iar știrile recente despre escaladarea conflictelor, războaie, pene de curent, revolte, datorii guvernamentale în creștere accelerată și instabilitate economică globală tot mai accentuată par să confirme nevoia urgentă de a „fi pregătiți”.
Însă cred că este în joc ceva mai mult decât pierderea de vieți, mijloace de trai, bunuri și posesiuni. Am putea pierde, destul de ușor, și umanitatea noastră, demnitatea și multe alte elemente esențiale pentru continuitatea civilizației.
Situațiile de urgență sunt extrem de stresante și adesea amenințătoare pentru viață — momente în care regulile obișnuite de comportament se dizolvă, iar un strat mai profund al naturii noastre iese la iveală.
Aceste crize dezvăluie nu doar caracterul indivizilor, ci și al culturilor și sistemelor. S-ar putea să nu știm nici măcar ce se ascunde sub suprafața propriei noastre „pelicule subțiri de civilizație”.
Ar ieși la iveală natura noastră instinctivă, egoistă și violentă? Sau am rămâne demni, fideli valorilor noastre și capabili să ne gândim și la ceilalți, nu doar la noi înșine?
Supraviețuitorul Holocaustului și psihiatru Viktor Frankl scria:
„Există două rase de oameni în această lume: ‘rasa’ omului decent și ‘rasa’ omului indecent.”
Iar lui Confucius îi este atribuită reflecția:
„Doar iarna pinul și chiparosul arată că sunt mereu verzi.”
Ambele idei sugerează că au existat dintotdeauna oameni care, în momente de adversitate severă, au dat dovadă de curaj, compasiune și demnitate.
Când măștile cad și normele se destramă, evoluția poate merge în ambele direcții.
Numeroase studii despre comportamentul de grup în situații de dezastru confirmă acest lucru. În timpul uraganului Katrina din New Orleans, în 2005, a avut loc o prăbușire aproape totală a ordinii sociale: jafuri, violențe, zvonuri despre crime și tensiuni rasiale și sociale au ieșit la suprafață.
Katrina este adesea invocată ca exemplu al modului în care oamenii pot „regresa” atunci când sistemele se prăbușesc. Concluzia esențială a fost că, în absența unei conduceri eficiente — autoritățile fiind criticate pentru reacția întârziată —, fără încredere și coordonare, frica și instinctele de supraviețuire preiau controlul.
Un exemplu opus vine din Japonia, în timpul cutremurului și al tsunamiului care au dus la criza nucleară de la Fukushima, în 2011. Atunci s-a remarcat un calm și o ordine impresionantă. Nu au fost raportate jafuri, chiar și în condiții de deplasare în masă și pene de curent.
A existat disciplină civică: cozi lungi și ordonate pentru provizii, consum moderat, grija față de ceilalți. Oamenii și-au verificat vecinii, au împărțit mâncare și au colaborat. Voluntari tineri și vârstnici s-au implicat în curățenie și reconstrucție.
Concluzia a fost clară: o coeziune socială puternică, o cultură a respectului și un simț al datoriei adânc înrădăcinat pot genera o rezistență demnă chiar și în cele mai grele momente.
Realitatea este că noi, oamenii, suntem capabili atât de brutalitate, cât și de noblețe. Iar ceea ce iese la iveală într-o criză depinde de valorile noastre — individuale și colective —, de coeziunea socială și de calitatea conducerii.
Chiar și în mijlocul haosului, există întotdeauna oameni care rămân calmi și acționează cu demnitate.
Un exemplu grăitor este cel al lui Sir Philip Sidney, poet și curtean elisabetan, care, murind la doar 31 de ani din cauza unei răni prin împușcare, i-a oferit sticla sa cu apă unui alt soldat rănit, spunând:
„Nevoia ta este mai mare decât a mea.”
Nu este suficient să ne pregătim doar trusa materială de urgență. Este nevoie și de o „trusă morală de supraviețuire”.
Aceasta înseamnă să păstrăm în conștiința noastră un set de principii, valori și instrumente interioare care să ne ghideze acțiunile în vremuri de criză, haos sau incertitudine.
Vom avea nevoie de o busolă morală clară, de empatie, de gândire critică, de curaj, de solidaritate, de memorie istorică și de o doză sănătoasă de speranță.
O cămară plină este, fără îndoială, utilă.
Dar a ști, cu claritate și convingere, ce fel de ființă umană vrem să fim în momentele de încercare poate fi cu mult mai important.
Publicat pentru prima dată în decembrie 2025, pe site-ul internațional New Acropolis. Această versiune în limba română este o traducere a textului original în limba spaniolă.
