Autor: Ana Luisa Lellis
S-ar putea spune că majoritatea scriitorilor occidentali de la începutul secolului al XX-lea au reflectat asupra problemelor legate de timp și identitate. Mulți autori, inspirați probabil de evoluțiile tehnologice și de impactul social al Primului Război Mondial, au început să analizeze modul în care schimbările de la începutul secolului se oglindeau asupra indivizilor și a relațiilor lor personale. După cum remarca Virginia Woolf în eseul său „Mr Bennet and Mrs Brown”, 1924, „toate relațiile umane s-au schimbat - cele dintre stăpâni și servitori, soți și soții, părinți și copii. Iar atunci când relațiile umane se schimbă, se produce în același timp o schimbare în religie, conduită, politică și literatură”.
În Anglia, sfârșitul Epocii Victoriene a marcat, de asemenea, o ruptură cu decenii de tradiție conservatoare. Sentimentul de eliberare s-a contopit cu un sentiment de dezrădăcinare, iar inovațiile estetice ale mișcării moderniste au fost o reacție firească la presiunile și transformările din acea perioadă. Percepția nouă și fluidă a realității avea nevoie de un mijloc original de exprimare. Virginia Woolf a urmărit și a perfecționat un dispozitiv narativ care să poată transmite mintea umană și „întreaga viață umană”, după cum descrie în jurnalul său.
Născută la Londra în 1882, Woolf este considerată una dintre cele mai importante scriitoare moderniste ale timpului său. Operele ei descriu perfect acest amestec de experiment aventuros și ton melancolic. Aproape toate elementele prozei sale sunt prezentate ca o reflectare a conștiinței personajelor sale. Locurile, acțiunile și dialogurile sunt descrise prin intermediul fluxului de conștiință al protagoniștilor ei și al personajelor minore. Woolf încearcă să ajungă la o realitate obiectivă prin surprinderea percepțiilor, amintirilor și gândurilor trecătoare ale tuturor personajelor sale. Prin aceasta, autoarea atrage atenția și asupra schimbărilor subtile care se produc în timp, atât în interiorul nostru, cât și în lumea din jurul nostru.
Prin scufundarea în mintea personajelor sale și prin estomparea granițelor dintre trecut, prezent și viitor, Woolf dezvăluie cât de inseparabilă este identitatea noastră de timp. Narațiunea ei surprinde adesea calitatea fugară și evazivă a timpului și, în mod paradoxal, creează un sentiment de atemporalitate.
Pentru Virginia Woolf, timpul a fost o sursă constantă de fascinație, o forță care a modelat și remodelat lumea noastră în moduri atât subtile, cât și profunde. Pe de o parte, ea era foarte conștientă de natura trecătoare a timpului, de modul în care acesta ne putea aluneca printre degete ca nisipul. Pe de altă parte, a înțeles, de asemenea, puterea momentului prezent.
În eseul său Modern Fiction, ea propune: „Să nu luăm ca atare că viața există mai mult în ceea ce este în mod obișnuit considerat mare decât în ceea ce se crede în mod obișnuit mic”. Acesta este fundamentul întregii opere a lui Woolf. Prin înregistrarea unei serii de impresii asupra minții conștiente, ea elogiază detaliile momentului trecător. Schimbările interne, pe care unii le-ar numi mici sau nesemnificative, se ridică în atenția noastră și sunt stabilite ca fiind mai importante decât circumstanțele exterioare în opera ei. În timp ce caută să surprindă „viața însăși în desfășurare”, autoarea încearcă întotdeauna să ajungă în centrul a ceea ce se află sub viața de zi cu zi, un adevăr ascuns legat de sensul ființei umane.
În „Doamna Dalloway”, Woolf explorează fluiditatea timpului în contextul unei singure zile. Romanul o urmărește pe protagonista, Clarissa Dalloway, în timp ce se pregătește pentru o petrecere pe care o organizează în acea seară. În timp ce își desfășoară ziua, ea reflectă asupra trecutului, prezentului și viitorului care o așteaptă. De-a lungul romanului, trecerea timpului este subliniată de inelele Big Ben. Astfel, este revelator faptul că titlul de lucru al „Doamnei Dalloway” a fost „Orele”, deoarece romanul prezintă timpul ca pe o experiență personală, un flux constant, întrerupt de timpul cronologic bătut de ceas.
Timpul cronologic și cel psihologic sunt contrapuse și în următorul roman al scriitoarei, „Spre far”. Cartea este împărțită în trei secțiuni – „Fereastra”, „Timpul trece” și „Farul” - și fiecare dintre ele are loc în aceeași casă, dar în momente diferite în timp. În timp ce prima și cea de-a treia secțiune sunt mai lungi și aprofundează detaliile infime ale unei singure zile, capitolele care intervin în partea a doua comprimă în douăzeci de pagini un întreg deceniu, în care începe și se termină Primul Război Mondial. Aici, lumea exterioară, materială - în care sentimentul de absență și decădere este legat de trecerea implacabilă a timpului - se împletește cu o înțelegere în primul rând intuitivă și subiectivă a lumii.
În aceste romane, Virginia Woolf transmite generalul prin particular, societatea prin individ, o viață întreagă prin intermediul unei singure zile. Ea investighează în permanență semnificația identității de-a lungul întregii sale opere. Prin aceasta, granițele timpului și spațiului sunt de cele mai multe ori depășite în vederea unui sens mai larg al ființei umane.
Atât Clarissa Dalloway, cât și doamna Ramsey, din „Spre far”, simbolizează această stare de spirit pe care Virginia Woolf încearcă să o surprindă. Ele par să fie în ton cu „un sentiment general al poeziei existenței”, așa cum descrie Woolf în jurnalul ei, „momente de existență”.
Virginia Woolf poate fi un far pentru toți cei care știu că subiectivul și intangibilul sunt la fel de importante și, poate, mai durabile decât realitatea concretă și materială. Pur și simplu, îndreptându-ne atenția către detaliile minuscule ale vieții de zi cu zi, ea ne inspiră să ridicăm clipa trecătoare din curgerea timpului și să o facem permanentă ca pe o operă de artă.
